duminică, 25 aprilie 2010

Tribut Janis Joplin

Jumatatea lunii mai le va oferi iubitorilor de rock si blues un concert dedicat unuia dintre cele mai puternice simboluri ale anilor ’70. “Mercedes Benz”, “Cry Baby”, “Me and Bobby McGee” sau “Piece Of My Heart” sunt doar cateva dintre hiturile pe care trupa The Rose le va interpreta la Hard Rock Cafe pe 15 mai.

Cu aproape zece ani de experienta muzicala, membrii trupei The Rose au ales, in urma cu an, sa isi dedice intreaga activitate promovarii repertoriului Janis Joplin. Numele formatiei a fost ales dupa filmul “The Rose” (1979), pelicula inspirata de viata artistei si nominalizata de patru ori la Oscar. In spectacole, solista trupei The Rose poarta intotdeauna haine si accesorii croite identic dupa cele ale starletei rock, reproducand cat mai fidel prezenta scenica a artistei.

Janis Joplin, ‘regina alba a blues-ului’ si icon al generatiei hippie a devenit o legenda a muzicii datorita vocii sale neobisnuite, aspre si ragusite, dar si prin stilul sau aparte, devenit, in timp, reprezentativ pentru spiritul rebel al miscarii flower power. Joplin a murit la numai 27 de ani, din cauza unei supradoze de heroina, trupul ei fiind incinerat in Los Angeles, iar cenusa imprastiata dintr-un avion deasupra plajelor din Oceanul Pacific.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu